R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
PRIM ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL
Nr. 12768/5043/III-5/2012
Recurs în interesul legii expediat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 11 decembrie 2012
C ă t r e,
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În conformitate cu prevederile art. 329 din Codul procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr.202/2010, formulez prezentul
RECURS ÎN INTERESUL LEGII
În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 în referire la aplicarea dispozițiilor art. 297 alin.(1) din Codul de procedură civilă astfel cum a fost modificat prin art. I pct.27 din Legea nr. 202/2010, în privința proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Urmare verificării, din oficiu, a jurisprudenței la nivelul întregii țări, s-a constatat că, în procesele începute anterior datei de 25 noiembrie 2010, când a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010, instanțele de control judiciar nu au un punct de vedere unitar asupra interpretării și aplicării sintagmei se aplică numai proceselor, cererilor ( ) începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi, conținută de art. XXII alin. (2) din acest act normativ, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010, în ceea ce privește regula reținerii cauzei spre rejudecare, de către instanța de apel.
I. Într-o orientare jurisprudențială s-a considerat că dispozițiile art. 297 alin. (l) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile art. I pct.27 din Legea nr. 202/2010 sunt aplicabile numai în situația în care cererea introductivă de instanță a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Ca atare, în situația în care cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, devin aplicabile dispozițiile art. 297 alin.(l) din Codul de procedură civilă în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 202/2010, conform art. XXII alin.(2) din această lege. (Anexa I)
II. Într-o a doua orientare jurisprudențială, s-a considerat că dispozițiile art. 297 alin.(l) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 sunt aplicabile atunci când cererea de apel a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
În acest sens, s-a arătat că din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea ca dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul de procedură civilă în forma modificată să se aplice cererilor de apel înregistrate după data de 25 noiembrie 2010, de vreme ce textul face referire la cererile formulate.
Prin urmare, în cadrul unui litigiu pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, noile reguli de procedură vor fi aplicabile acelor cereri formulate în cadrul litigiului, după intrarea în vigoare a legii.
Cererea de apel este o cerere formulată în cadrul unui litigiu, astfel încât prevederile art. 297 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în noua redactare adusă prin Legea nr. 202/2010 se vor aplica atunci când calea de atac a apelului a fost exercitată după intrarea în vigoare a acestei legi. (Anexa II)
Apreciez primul punct de vedere exprimat ca fiind în acord cu litera și spiritul legii, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva problemei de drept analizate, prezintă importanță determinarea limitelor de aplicare în timp a dispozițiilor tranzitorii conținute de art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, dat fiind caracterul imanent al procesului civil, acela de a constitui o succesiune cauzală de acte și fapte care se desfășoară potrivit normelor procedurale, cu atât mai mult cu cât diferența de concepție a legiuitorului în reglementarea procedurii de soluționare a căilor de atac este evidentă, prin acest act normativ urmărindu-se dinamizarea soluționării proceselor și eliminarea unei cauze de tergiversare, constând în trimiterile repetate spre rejudecare.
Astfel, în privința soluțiilor pe care le puteau pronunța instanțele de apel, dispozițiile art. 297 alin. (1) Cod procedură civilă (în redactarea anterioară Legii nr. 202/2010), prevedeau că, cazul în care, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Ca atare, în situația existenței acestor motive de nelegalitate, hotărârea primei instanțe era obligatoriu desființată și cauza trimisă spre rejudecare, iar numărul desființărilor cu trimitere spre rejudecare nu era limitat.
În actuala formă, art. 297 Cod procedură civilă stabilește că regula, în cele două ipoteze prevăzute de text, este anularea hotărârii apelate și evocarea fondului de către instanța de apel, iar trimiterea spre rejudecare constituie o soluție de excepție ce poate fi dispusă doar atunci când sunt îndeplinite și următoarele condiții suplimentare: a) cel puțin una din părți a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel ori prin întâmpinare; b) soluția trimiterii spre rejudecare nu a mai fost dispusă anterior în cursul procesului[1].
Potrivit dispozițiilor art. XXII alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor[2]:
(1) Procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de desființare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile.
(2) Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 și 5^1, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 159^1, art. 281^2a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 6^1, art. 315 alin. 3^1, precum și ale art. 329 - 330^7 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
În determinarea înțelesului normelor tranzitorii conținute în alin. (2) al articolului menționat anterior, interpretarea gramaticală prin raportare, fie la categoria proceselor începute, fie la categoria cererilor formulate, conduce la consecințe diametral diferite sub aspectul aplicării principiilor noului act normativ.
Pentru acest motiv, interpretarea gramaticală se cuvine a fi dublată de o interpretare sistematică și teleologică a legii.
Astfel, din perspectiva obiectului de reglementare, se observă că Legea nr. 202/2010 a operat modificări în privința unor norme de competență și a unor norme de procedură propriu-zisă, menite să devanseze punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă.
Din perspectiva aplicării în timp a unora dintre modificările operate, legiuitorul a înțeles să deroge de la regula generală conținută de art. 725 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub această lege, dat fiind caracterul flexibil al principiului enunțat și posibilitatea atenuării sale[3].
Aceste situații constituie tot atâtea ipostaze de supraviețuire a legii vechi de procedură.
Bunăoară, alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 202/2010, cu titlu de derogare de la principiul enunțat, reia reglementarea cuprinsă în art. 725 alin. (2) din Codul procedură civilă, adăugându-se și situațiile de desființare sau anulare, nemenționate în norma generală.
De asemenea, și alin. (2) al art. XXII din Legea nr. 202/2010 instituie o serie de derogări de la regula aplicării imediate a normelor de procedură în procesele pendinte la data intrării în vigoare a legii noi[4].
În toate celelalte cazuri, textele de lege care cuprind modificări ale dispozițiilor în materie procedurală din Codul de procedură civilă sau din legi speciale, precum și cele care introduc noi reglementări procedurale, sunt de imediată aplicare, adică produc efecte și în cauzele sau executările silite începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dacă respectiva cauză este în curs de soluționare sau executarea silită este în desfășurare[5].
În demersul de lămurire a înțelesului și întinderii sintagmei se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi, se cuvine a fi avută în vedere și materia în care operează modificările indicate în precedent de text, dacă ea se integrează unui proces ori dacă poate avea o existență de sine stătătoare (ex: sesizările de recurs în interesul legii) ori complementară căilor de atac integrate unui proces (ex: cererile la care se referă art. 2812a din Codul de procedură civilă, introdus prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010).
Din aceste perspective, apreciem că acelor modificări care privesc aspecte procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 trebuie să li se dea o aplicare unitară, în sensul raportării acestora la momentul sesizării originare a instanței, prin cererea de chemare în judecată.
Or, cererea de apel prin care se declanșează un control judecătoresc total devolutiv din partea unei instanțe superioare este o cerere care se integrează unui proces.
Ca atare, dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 sunt aplicabile numai dacă procesul a început, în primă instanță, după data de 25 noiembrie 2010.
În același sens, în doctrină s-a susținut că dispozițiile legii noi nu sunt incidente apelurilor promovate după acest moment, împotriva hotărârilor pronunțate în procese începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Astfel, s-a arătat că în conformitate cu principiul previziunii efective, legea trebuie să fie previzibilă și, tocmai de aceea, sintagma cereri formulate" va trebui să aibă în vedere cererile adresate primei instanțe, nu și cele de exercitare a căilor legale de atac[6].
În situația în care legiuitorul ar fi dorit ca dispozițiile noii legi să se aplice și cererilor de apel formulate după intrarea sa în vigoare, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru în conținutul art. XXII din acest act normativ.
Dezlegarea propusă pentru problema de drept oferă o soluționare unitară în aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 și în acele situații în care instanțele de apel sunt învestite cu mai multe cereri de apel, formulate de părțile din același proces, cereri care se pot situa la momente anterioare și, respectiv, ulterioare, datei de 25 noiembrie 2010.
În astfel de situații, raportarea la momentul sesizării originare, reprezentate de formularea cererii de chemare în judecată, conferă nu doar previzibilitate, ci și o unitate de abordare conceptuală în actul jurisdicțional pe care instanța de apel este chemată să îl pronunțe.
Mai mult, soluția la care achiesăm conferă o continuitate de rezolvare a situațiilor tranzitorii de genul celor analizate și din perspectiva viitoarei aplicări a Noului Cod de procedură civilă, de vreme ce, astfel cum am arătat în precedent, soluția de principiu, consacrată la acest moment de art. 297 alin. (1) din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 a fost preluată și de art. 480 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile noului cod vor fi aplicabile numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare.
*
* *
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 3307 din Codul de procedură civilă solicit admiterea recursului în interesului legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, delegarea acestei probleme de drept pe calea unei decizii de unificare cu efecte obligatorii pentru viitor fiind utilă din perspectiva cauzelor ce vor fi soluționate de instanțele de control judiciar în procesele începute înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
PRIM ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL*
Daniel Marius Morar
___________________
* În condițiile vacantării funcției de Procuror General, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 529/C/2007 al Ministrului Justiției, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 154 din 5 martie 2007.