28 iunie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

            Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au dispus, la data de 27 iunie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații  DODON VICTOR (cetățean român) și DIMITROV ALEXEI (cetățean moldovean), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată.

            La aceeași dată, inculpații au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Buftea, care a admis cererea și a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

            Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:

            În data de 26 iunie 2016, în baza informațiilor furnizate de către un martor denunțător, organele de poliție au procedat la oprirea în trafic, pe raza orașului Buftea, a ansamblului auto compus din cap tractor și semiremorca, condus de către inculpatul Dimitrov Alexei.

            Cu prilejul percheziției efectuate au fost descoperite un număr de 1.561.600 țigarete (78.080 pachete), care aveau aplicate banderole de marcaj eliberate de autoritățile din Republica Moldova.

            Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul Dodon Victor s-a ocupat de procurarea cantității de țigarete și a oferit-o spre vânzare martorului denunțător, stabilind totodată detaliile legate de plata prețului, cunoscând faptul că produsele accizabile respective provin din contrabandă.

            Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

            Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.