15 ianuarie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

            Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au dispus, la data de 14 ianuarie 2016, reținerea inculpatei MOZĂCEANU LAURA CAMELIA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

            În cursul zilei de astăzi, 15 ianuarie 2016, inculpata urmează a fi prezentată, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș.

            Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:

            În  perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, inculpata Mozaceanu Laura Camelia, în calitate de psiholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și membru al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul aceleiași instituții, a pretins și primit de la mai multe persoane diverse bunuri și sume de bani pentru facilitarea încadrării în grad de handicap, cu consecința obținerii unei indemnizații lunare.           

            Totodată, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpata a modificat, fără drept, datele de înregistrare a solicitărilor de obținere a indemnizațiilor de handicap, în scopul obținerii unor plăți prioritare.

            Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Argeș – Serviciul Investigații a Criminalității Economice.

            În documentarea activității infracționale, procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al  Serviciului Român de Informații.

 

            Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.