2 august 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Ca urmare a sesizării din oficiu, în data de 1 august 2016, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 1 București s-a constituit un dosar penal privind incidentul petrecut în cursul zilei de 26 iulie 2016 la Spitalului Clinic CF2 din municipiul București.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, la data de 26 iulie 2016, după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale ginecologice, unei persoane vătămate i-a fost transfuzată o alta grupă de sânge decât cea pe care o avea în fapt.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută si pedepsită de art. 196 alin. 2, 3 Cod penal.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.