10.01.2014
COMUNICAT
Biroul de informare
publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice
următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au
finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului RĂDAN MIHAI (fost deputat în
Parlamentul României în perioada 2000-2012) sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de conflict de interese.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut
următoarea stare de fapt:
Inculpatul, în calitate de deputat în cadrul
Parlamentului României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a
fiului său și a nurorii sale, a avizat contractele individuale de muncă încheiate
cu aceștia și a încheiat un contract civil de prestări servicii cu soția sa, contracte
în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceștia în
cuantum total de 89.368 lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaților.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare,
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Precizăm că această
etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală,
finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la
instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să
înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.