08.01.2014
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului GLIGA VASILE GHIORGHE sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Gliga Vasile Ghiorghe, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă prin care soția sa a fost angajată, în perioada ianuarie 2009 martie 2011, în cadrul biroului său parlamentar, fiind remunerată din bugetul Camerei Deputaților.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.