02.06.2014                       

 

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MERKA ADRIAN MIROSLaV (deputat în Parlamentul României) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a părinților săi și a avizat contractele individuale de muncă ale acestora pe o perioadă determinată, contracte în baza cărora aceștia au realizat în mod direct un folos material în cuantum total de 39.180 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaților.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.