MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Continuarea cercetarilor efectuate de SIIJ - cauza uciderii adolescentelor din Olt

                                                                                                           31 iulie 2019

 

 

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de 30 iulie 2019, procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție au efectuat acte de urmărire penală în cauza privind adolescentele ucise din județul Olt, constând în ridicarea unor documente de la Judecătoria Craiova, Judecătoria Caracal și Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

De asemenea, au fost efectuate activități investigative pe raza județului Dolj.

Activitățile continuă și în cursul zilei de 31 iulie 2019.